Podul Maramureș – Transcarpatia, deschis circulației

După mai bine de 15 ani de demersuri, proiecte, negocieri și lucrări, joi, 8 octombrie 2026, noul pod rutier peste râul Tisa, care leagă municipiul Sighetu Marmației de localitatea Bila Țerkva din Ucraina, a fost deschis efectiv circulației. La ora 12:30, odată cu operaționalizarea noului Punct Internațional de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației II, primele autoturisme au traversat podul, marcând începutul unei noi etape în relațiile dintre Maramureș și Transcarpatia.
Ziua a început la ora 9:30, cu ședința festivă comună a Consiliului Județean Maramureș și a Consiliului Local al Municipiului Sighetu Marmației. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a rememorat istoria proiectului, amintind contribuțiile foștilor președinți Mircea Man, Zamfir Ciceu și Ionel Bogdan, precum și pe cea a fostului prefect Anton Rohian, căruia i-a fost dedicat un moment de reculegere. Primele demersuri concrete datează din 2010, prin Programul de Vecinătate România–Ucraina, iar proiectul a avansat treptat până la semnarea contractului de proiectare și execuție în 2023 și începerea lucrărilor în 2024, cu investiții de câte 50 de milioane de euro pe fiecare mal al Tisei.
La ora 11:30, delegațiile oficiale ale României și Ucrainei s-au întâlnit pe noul pod, purtând drapelele naționale. Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, și guvernatorul Regiunii Transcarpatia, Myroslav Biletskyi, au prezentat o inițiativă comună prin care propun ca noul pod să poarte denumirea „Podul Maramureș – Transcarpatia”. Propunerea, cuprinsă într-o declarație comună, urmează să fie înaintată ministerelor transporturilor din cele două țări.
Momentul central al zilei a avut loc la ora 12:30, când podul și punctul de frontieră au fost deschise efectiv circulației, fără tăierea unei panglici, ci direct prin trecerea primelor autoturisme spre Ucraina. Noua investiție cuprinde podul rutier, infrastructura punctului de trecere, clădirile administrative, halele de control și dotările necesare, creând o nouă conexiune rutieră între România și Ucraina, importantă pentru mobilitatea cetățenilor, relațiile economice și turism.
Deschiderea circulației se realizează etapizat: în prima etapă, din 8 octombrie 2026, a fost deschisă circulația pentru autovehiculele de transport persoane cu masa maximă de până la 3,5 tone; a doua etapă va extinde circulația pentru vehiculele de peste 3,5 tone, inclusiv autobuze; a treia etapă, prevăzută pentru decembrie 2027, va include și traficul pietonal.
#PodulMaramuresTranscarpatia #PodulPesteTisa #SighetuMarmatiei #Transcarpatia


