Accident cu substanțe chimice pe DN 72

info trafic RomaniaAdăugat
Accident cu substanțe chimice pe DN 72

Circulația pe DN 72 este restricționată după ce o autoutilitară cu remorcă, încărcată cu peste două tone de substanțe chimice, s-a răsturnat în zona unei stații de alimentare cu carburant, între localitățile Dărmănești, județul Dâmbovița, și Brătășanca, județul Prahova. Accidentul s-a produs în jurul orei 06.50 și a implicat un autoturism și autoutilitara care a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se pe o parte, în șanțul de la marginea drumului.

Vehiculul transporta 1,4 tone de sodă caustică lichidă și 650 de kilograme de clorură de var, iar în urma accidentului au fost constatate scurgeri de substanță. Un bărbat implicat în incident a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

La intervenție au ajuns pompierii Detașamentului Moreni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD. Aceștia au stabilit o zonă de siguranță pe o rază de 100 de metri și au luat măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.

Pentru a împiedica accesul vehiculelor în zona securizată, polițiștii au instituit filtre și au deviat traficul în localitățile I.L. Caragiale și Dărmănești, din județul Dâmbovița, precum și în Brătășanca, județul Prahova. Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor și semnalizarea rutieră temporară, restricțiile urmând să fie menținute până la eliminarea pericolului și reluarea circulației în condiții de siguranță.

#DN72 #Accident #SubstanteChimice #TraficRestrictionat

Distribuie:
Toate știrile